Voi scrie mereu ce simt, Pentru ca e ceea ce pot, Nu ma vei crede presimt , Totusi voi arata ce pot...
Desi totul pare o intamplare, Destinul va fi mereu o intrebare la care nimeni nu are raspunsul, De aceea toti isi continua mersul... Desi nu urmam astazi aceeasi cale, Ne putem intalni pe minunata vale, Acolo unde nu e loc de resemtimente, Unde totul sclipeste iar luna asfinteste... Puntem fi tacuti pentru o vreme... Putem vorbi despre orice dileme, Pentru ca e locul potrivit noua, Ma poti imbratisa cu bratele amandoua... Acum putem zabovi pentru o vreme, Ne putem bucura impreuna de vreme, Fara teama de a fi deanjati , sau de frumoasa natura alungati... Privim in nestire ale soarelui raze, Fara a da importanta oricarei raze, Imbatandu-ne in al rozelor parfum, Calatorim impreuna pe acelasi drum... E un drum cu urcusuri si coborasuri, Dar dansam in al chitarii acorduri. E un dans doar de noi cunoscut, E finalul unui frumos timp petrecut.. Acum cand pare ca ne despartim, Se pare ca amandoi amutim. Acum o ultima si sincera imbratisare, Ca timpul petrcut sa para cat mai mare....
Totul dispare incet, incet, Doar pentru ca acum pleci. Atingandu-ti mainile reci, simt cum cu lacrimi te-neci... Doua suflete se sfarama-ncet, doua inimi devin din calde reci... Pe umaru-i capu-l lasa-ncet, pentru ultima oara danseaza-ncet... Desi cantecul s-a terminat de mult, ei mai raman sub a luminii luna. Desi-si doresc sa ramana-mpreuna, Cineva trebuie sa spuna : Noapte buna! Cand tu pleci dispare si luna, Sunt nori sau nesfarsita furtuna? Cand tu pleci ramne doar umbra, sau e urma ce prevesteste furtuna?
A inceput ca un simplu pariu, Acum esti motivul pt care scriu... Astern pe hartie doar cuvinte, Lacrimele sufletelor adormite, Gandurile, starile acumulate, Si dorinta de-a merge mai departe...
Este singurul mod de eliberare, A devenit modul meu de exprimare, Hartia ramane cel mai sigur mod, De-a exprima totul, simplu si comod... Ea a devenit cel mai bun critic, Chiar si pentru cel singuratic... Durerea devine mai arzatoare, Tristetea e acum coplesitoare, Desi incerc sa ma stapanesc, Versul nu pot sa-l croiesc... Si totusi pasesc cu usurinta In infinita ta indiferenta...
Stiu ca e greu de crezut, E usor cand te faci nevazut... Aratand ca nu-ti pasa deloc, Eu pot pleca din acest loc. Renuntand la orice emotie, Pot avea orice destinatie...
Acum chiar nu-mi pasa deloc! Tu ai dat al jocului start, Tot tu ai luat-o din loc, Acum cartile se impart,
Fiecare dupa cum a jucat, Sau doar primul plecat, Va avea sufletul nevindecat... Si totusi pare un inceput, Al carui sfarsit nu-l gasesc... Acum simt ca m-am pierdut, si nu-ndraznesc sa privesc, Nici nu vreau sa ma regasesc, Vreau sa para un nou inceput...
Mereu apare un nou soare, Zilnic viata prinde culoare, Desi multora nu li se pare... Sunt doar simple cuvinte, sunt doar ganduri inocente, Scrise-n anumite momente... Stiu..am scris despre tine, Am vorbit doar despre mine. Pentru ca nu e usor deloc, mereu sa joc acelasi joc, Cu cel ce nu mi-l amintesc... Dar, n-am incetat sa ma hranesc, cu-amintirea ce inca o regasesc... Mereu pot scrie despre tine, Desi am doar amintiri putine : multe zambete infloritoare, nenumarate sfaturi salvatoare, Dar, si clipe neiertatoare, Toate raman aici.. nemuritoare.
Impreuna-n intunericul noptii, Stim ca n-avem nevoie de altii. Doar noi contam nimic mai mult, dar tu stii asta de mai-demult. Acum c-avem un loc al nostru, Inca neatins de gandul vostru, Puntem visa neacontenit aici, putem atinge orice vis launtric.. Desi zorii vor aparea foarte curand, In bratele-ti calde pot visa oricand. Si stii c-ar fi nedrept sa nu vorbim, Despre sentimentul ce-amandoi il simtim... Tot ce-i frumos pare doar o-ntamplare.
Toti asteptam acel moment cu-ardoare. Atunci cand desi e-nnourat putem zambi, cand chipu-mi mahnit tu-l preschimbi... Iarasi noapte vine cu dulcele-ntuneric, Iar eu traiesc acelasi vis feeric, Un vis din care nu-mi doresc a ma trezi, Decat atunci cand ma-mbratisezi.. In calduroasele-ti brate pot zambi. Dimineata suntem cei doi copii, a caror priviri nedespartite, i-au adus pe culmile nebanuite.
Cand vantul atinge , durerea ce-o simte, Cand ploaia se stinge, si sufletu-i plange. Doar tu o poti cuprinde, Cu bratele-ti blande, Si ploaia se rasfrange, pe ale voastre chipuri, In ale viorii acorduri, Sub ale voastre corturi. Voi cantati bucuria, Va-mbatati cu nostalgia... Ramanand doar cu magia acestei noptii feerice, Parasind ganduri singuratice, Pentru o noua traire, Si-o noua amintire... Un nou vis de neatins Un nou gand respins... Pentru voi o realitate Un exemplu ca se poate O noua sansa la bucurie Acum doua zambete invie... E o clipa de neuitat Moment de neregretat...
Cand in oglinda privesti, Desi nu stii exact ce-ai sa gasesti, Cand doar pe tine te zaresti, Tot nu esti convis ca te regasesti... Dor tu poti sti cu exactitate, daca vrei sa fii de cealata parte. Acea parte in care, Stii ca nu esti judecat atat de tare, Acolo unde e loc de cuvinte, Unde toata lumea spune ce simte, Fiind convinsi ca e singura modalitate, Prin care poti merge mai departe. Poti strabate lumea-n lung si-n lat, Fara frica de-a fi judecat, Fara teama de- a fi renegat, Sau de oglinda sufletului privat. Atunci cand stii exact ce vrei, Poti privi in ochii oricarei, Fara a simti gustul de amaraciune, Al unuia care nu simte ceea ce spune...
Pasager in trenul vietii, Soldatul pe camp de lupta, Captiv in bratele tristetii, ce pare sa nu se dea batuta...
Acum parca nu te recunosti, Si in oglinda te-ntalnesti, cu cel ce parea de neatins, Care de nimic nu era invins. Si totusi acum esti ganditor Si te-ntrebi: oare de ce dor acele cuvinte in vant spuse? Deodata linistea se asternu... In camera ce parea calduroasa, Acum e doar o ceata groasa, Acum e doar mult frig, pustiu, Totul nu mai e ca inaite, viu. Esti aici si totusi nu, Esti aici dar nu esti tu. Iarasi linistea se asternu, In aceeasi incapere esti tu.. Poti ramane in tren cat vrei, sau poti lua locul zburatoarei, Vei fi aici doar un timp, Bucura-te de fiecare anotimp.
A trecut prea mult timp stiu... Dar astazi voi incepe sa scriu, Despre coplesitoarea despartire, de tine si-o imensa dezamagire.
Desi inceputul a fost frumos, L-ai intors cu susul in jos. Din dorinta de a fi perfect, Ai reusit sa devii indiferet, cu cea ce-ti poarta respect. Acum cand totul s-a naruit, Relizezi cat ai gresit, Incercand sa faci ca tine, Ai pierdut o parte din mine... A fost alegerea ta e drept... Acum ca orgoliu tau castiga, Ma intreb dac-ai fost intelept? sau doar ai vrut sa fii nedrept... Poti pastra al tau orgoliu, Il poti aseza pe fotoliu, Oferind un loc de cinste, Lui si trufiei ranite ... Tristetea-n ochii tai abunda, Mintea-n ganduri se cufunda, Desi stii ca n-a fost bine, Te multumesti c-a fost ca tine. Acum stiu ca vei fi bine. Vei fi doar tu cu tine, Vei fi madru si orgolios, Desi si pana acum ai fost ...
Cand totul pare de neatins, Cand de nimic nu esti convins, Cand toti frumos iti zambesc, Dar pana la urma te amagesc... Tu ramai la toate imun, si-ti vezi de al tau drum, Pe care singur ti-l cladesti, Pentru ca doar telul ti-l urmaresti. Tot ce ramane in rest, Sunt doar privir si un gest, Ce te-a determinat sa-ti indeplinesti, Acel vis ce ti-l amintesti, Si fara de care in rest, Totul ar ramane doar un test. Tot ceea ce detii la final, Arata ca viata nu e in zadar, Sunt roadele omului exceptional, Ce a rezistat demn pana la final.
Mereu vrei sa pui pe hartie, Acel vers care sa-nvie, Acea pofta si sete de a compune,
fara a vrea sa dau vreun nume. Si totusi exista unul sau doua, In a caror versuri mereu ploua... Mereu e ceata-n ochii lor, Ce acum se revarsa si-n ochii copiilor. Totusi exista si cei care, Compun versuri la-ntamplare, Care bucura si imbogatesc , Pana si inimile celor ce-mbatranesc. Acestia sunt cei ce reusesc, Mai mult decat isi doresc, Sa aduca lacrimi si zambete, Pe chipurile celor ce le deslusesc. Un vers poate fi o bucurie, Pentru unii o intreaga nostalgie, Poate fi o sansa la fericire, Dar, de multe ori e o-ntraga agonie ...
